EXPLORAREA PERSPECTIVELOR ANTREPRENORIALE PRIVIND INFLUENȚA MIGRAȚIEI ASUPRA AFACERILOR MOLDOVEI
Autor (i): Alexandra NOVAC
JEL: L26, J61.
Cuvinte cheie: antreprenoriat, migrație, forță de muncă, populație, afaceri.
Abstract:
Lucrarea explorează, dintr-o perspectivă antreprenorială, modul în care migrația influențează afacerile din Republica Moldova. Cercetarea folosește o combinație de date primare și secundare, cuprinzând analiza datelor statistice și un sondaj care a implicat 204 antreprenori din 25 de raioane din Republica Moldova. Rezultatele arată că, în general, antreprenorii consideră migrația ca având o consecință negativă asupra afacerilor lor, sectoare precum construcții, IT, ospitalitate și agricultura fiind cele mai afectate de fluctuațiile forței de muncă active. Influența migrației asupra disponibilității forței de muncă este semnificativă atât în zonele urbane, cât și în cele rurale, deși mai pronunțată în regiunile rurale. Antreprenorii din mediul rural au perceput că această migrare a lucrătorilor le-a afectat mai negativ afacerile în comparație cu cele urbane, indicând astfel disparități economice între aceste zone.