CONTABILITATEA EVENIMENTELOR ȘI TRANZACȚIILOR PRIVIND CAPITALUL SOCIAL

 
Autor (i): Corina DUCU
 
JEL: M41.
 
Cuvinte cheie: capital social, capital propriu, constituire, majorare, diminuare.
 
Abstract:

Entitățile au nevoie īn permanență de resurse materiale și bănești necesare desfășurării activității. Aceste resurse nu pot exista fără a avea o sursă de finanțare. Una din sursele de finanțare, aflată la dispoziția entității, pe o perioadă mai mare de un an, cu caracter stabil, se referă la capitalul social. Ca element al capitalului propriu, capitalul social reprezintă prima sursă de finanțare și conferă drepturi proprietarilor asupra bunurilor entității. Motivaţia abordării temei a fost dată tocmai de importanţa capitalului social īntr-o entitate, ca primă sursă de finanțare, necesară pentru derularea și dezvoltarea activității entității, īntr-un climat economic aflat īn plină criză și incertitudine. Ca urmare, obiectivul cercetării este de a prezenta capitalul social atāt din punct de vedere teoretic, printr-o obordare generală a aspectelor legate de definirea, formele, conținutul capitalului social, cāt și din punct de vedere contabil prin prezentarea unor studii individuale care să particularizeze abordarea adusă acestei componente a capitalului propriu.

 
Articol: Fisier PDF