CONDIȚIILE RĂSPUNDERII CIVILE CONTRACTUALE

 
Autor (i): Ana-Maria VASILE
 
JEL: K10.
 
Cuvinte cheie: răspundere, contract, obligație, prejudiciu.
 
Abstract:

Relațiile sociale sunt reglementate prin norme de drept. Prin această reglementare legiuitorul are īn vedere condiţiile īn care norma poate şi trebuie să se realizeze, aptitudinea acesteia de a modela comportamente, ducāndu-le pe un drum considerat socialmente util. Īn același timp, legiuitorul are īn vedere şi posibilitatea īncălcării normei prin conduite necorespunzătoare. Astfel, īncălcarea prevederilor normelor juridice atrage răspunderea juridică a persoanei vinovate. Īn concepţia tradiţională a răspunderii contractuale, aceasta este strāns legată de ideea care stă la baza principiului forţei obligatorii a contractului. Din moment ce contractul are puterea unei legi īn raporturile dintre părţi, se consideră că fiecare parte trebuie să răspundă de eventuala nerespectare a acesteia „legi”, respectiv de īncălcarea „normei private” pe care contractul o generează. Răspunderea civilă este o formă a răspunderii juridice care constă īntr-un raport de obligaţii īn temeiul căruia o persoană este īndatorată să repare prejudiciul cauzat alteia prin fapta sa ori, īn cazurile prevăzute de lege, prejudiciul pentru care este răspunzătoare. Ca instituţie juridică, răspunderea civilă este formată din totalitatea normelor de drept prin care se reglementează obligaţia oricărei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia de fapta sa extracontractuală sau contractuală pentru care este chemată de lege să răspundă.

 
Articol: Fisier PDF